Le Printemps des Poètes

Mihai Curtean: „Daca n-as crede în puterea poeziei de-a ajunge la esente, m-as lasa de scris si n-as mai încerca nici sa-i promovez pe altii”. Sfârsitul lunii martie a adus pentru sibieni poezia în strada si în alte zeci de locuri neconventionale prin festivalul „Primavara Poetilor”. Aflat la cea de-a patra editie, evenimentul fa vi realizat în perioada 23 si 29 martie si reprezinta un real succes, prin numarul mare de participanti la diversele manifestari care mai mult ca sigur va avea loc si de aceasta data. Pentru a afla mai multe detalii despre festivalul poetilor si despre poezia la Sibiu, am stat de vorba cu Mihai Curtean, coordonatorul festivalului la Sibiu. Ce „pret” are poezia astazi? Care sunt costurile care implica realizarea unui astfel de eveniment, eveniment dedicat în exclusivitate poeziei? Mihai Curtean: Bani, bani, bani... Sa scrii nu costa nimic. 

Evident, asta nu raspunde la întrebarea dvs. Adevarul e ca acum, suntem tot în criza, si nu-ti mai editeaza nimeni volume pe gratis. În ceea ce priveste festivalul nostru, l-am organizat cu zero fonduri. Am facut parteneriate si am obtinut tot felul de gratuitati sau reduceri, în schimbul promovarii firmelor respective. Festivalul, dupa cum s-a scris deja în presa, face parte dintr-un festival mai mare, „Le Printemps des Poètes”, care se desfasoara în Franta si în alte peste 60 de tari. În România, el are loc în peste 50 de orase. Poeta Linda Maria Baros, initiatoarea festivalului la noi în tara, mi-a propus sa organizez festivalul la Sibiu, cu 3 saptamâni înainte. M-am gândit, am zis da, nu ma asteptam la bani si am facut tot ce m-am priceput. Desigur, la anul va fi altfel, voi face un proiect si voi obtine, sper, niste fonduri.

Cel mai puternic Antibiotic Natural

Pentru ca lumea a inceput din zi in zi sa fie mai interesata de remediile naturiste pentru sanatate, este cazul sa va aduc in atentie un produs relativ nou pe piata, si anume mierea de Manuka ce dispune de o multime de proprietati uimitoare care protejeaza, intaresc si vindeca organismul uman chiar si de cele mai dificile boli. Mierea de Manuka se gaseste in special in magazinele naturiste si este fie fara activitate antibacteriana, de consum, fie Activa sau Umf adica cu activitate antibacteriana peroxidica, respectiv non-peroxidica. Dupa cum va imaginati, cele doua din urma sunt cele mai bune, pentru ca ofera organismului tot ce are nevoie pentru a fi protejat si pentru a se vindeca de diverse afectiuni, ramanand doar sa alegeti varianta de miere potrivita, in functie de sensibilitatea proprie: pe cea mai prietenoasa cu organismul, cea Activa (potrivita copiilor si varstnicilor) sau pe cea Umf, mai puternica dar si mai "pretentioasa", sa spunem asa, caci poate declansa anumite reactii alergice datorita efectului antibacterian puternic pe care il are.

Revenind la faptul ca mierea de Manuka este cel mai puternic antibiotic natural cunoscut inca din perioada triburilor Maori pana acum, haideti sa vedem si ce afectiuni poate trata acest produs, daca este consumat cu regularitate, in jur de 1-2 luni. Primele pe lista acelor afectiunilor de care mierea de Manuka va poate scapa sunt microorganismele bacteriene si fungice (rezistente de multe ori la tratamentele clasice) precum E.Coli, Stifilococul Auriu si Helicobacter Pylori. In afara de acestea, mierea-minune se mai poate utiliza si pentru a vindeca raceli, dureri de gat, gripa, probleme ale sistemului digestiv, rani, dermatite, eczeme, dermatite, intepaturi de insecte, dar si pentru cresterea imunitatii. Dupa cum vedeti, gama de probleme de sanatate pe care o acopera cu succes Mierea de Manuka este una larga, motiv pentru care, daca suferiti de una dintre cele mentionate mai sus sau doriti pur si simplu cresterea imunitatii pentru a nu ajunge in situatia de a fi bolnavi, puteti incerca, fara niciun risc un tratament, singurul semnal de alarma fiind acela de a alege mierea sub indrumarea unui specialist astfel incat concentratia antibacteriana, sa nu genereze nicio reactie adversa.

Artistul paraseste Scena

Am zis de atâtea ori ca renunt la tigari încât am renuntat la mine în ultima instanta. Imagini colorate din cel ce am fost cândva îmi revin în minte, acum când nimic nu e la locului sau. E un haos artistic înauntrul meu încât ma simt ca un artist mizer, caruia i-au disparut sentimentele din bolul de sticla ca si floricelele de popcorn, în timp ce ea, înfometata, privea atenta la televizor. Si-a înfipt mâna în sufletul meu, a umplut-o pâna la refuz, în urma cazând câteva neimportante pentru ea, apoi le-a înghitit cu atâta nepasare desi ar fi trebuit sa le simta gustul pe limba sa aspra. De atunci, eu nu pot face altceva decât sa ranesc involuntar pe altii, asta pentru ca, spun unii, ma încapatânez sa cred ca am ramas fara inima. Mi-am abandonat inima în bratele ei si nu am mai fost capabil sa o iau înapoi când ea s-a avântat spre un alt drum. Asta se întâmpla când îti permiti sa vezi lumea colorata, adulmeci atâtea culori încât negrul apare de la sine si îti fura claritatea. Ea, pentru un om ca mine, a devenit înca de pe atunci insuficienta pentru inima mea veche. Am gresit de prea multe ori, chiar daca ea nu stie toate locurile pe unde mi-am azvârlit trupul... de artist. Acum am sa jur ca nu am înselat-o, asa consider, iar voi, prieteni buni ce-mi sunteti ar trebui sa ma credeti. Liniste! Precum ziceam, am ramas fara sentimente... 

Am ramas fara inima, fara un rost în acest oras ai carui cladiri s-au ofilit, devenind mort. De aceea plec! Da! Am decis chiar azi noapte, în timp ce stropii de ploaie se prelingeau pe geamul camerei mele albastre, iar trupul meu era asteptat de altcineva neimportant. Am stat ore bune schitându-mi un viitor mai bun, dar ori de câte ori voiam sa adaug mâna ei lânga a mea, disparea de îndata, rapusa de trecutul ce i l-am oferit. Eh, sa zicem ca ne certam des, culori contradictorii, ea alimentându-se apoi cu nervii ce mi provoca când bolul de sticla si-a pierdut vizibil din consistenta. Oricum, ziceam ca plec pentru ca altceva (altcineva) nu îmi da motive sa ramân. Ca un las, recunosc, aleg calea cea mai usoara si plec. Nu mai vreau sa caut explicatii la întrebari legate de vinovatie sau alte lucruri, am sa las timpul sa ne spele ranile. Eu nu vreau sa mai am regrete pentru niste tablouri, astazi mânjite oribil de praf, si niste piese a caror acorduri le-am lasat împrastiate pe biroul de acasa. Predau stafeta comediantului ce îsi repeta replicile seci rânjiind foarte ciudat în oglinda. Spectacolul trebuie sa continue, dar, fie vorba între noi, e destul de penal tipul. Îmi iau pensulele si acuarelele, cu care v-am desenat prezentul meu, chitara si microfonul, cu care v-am cântat balada vietii celui ce acum se ridica si pleaca de pe scena acestui teatru. Ramâneti cu bine, dragii mei prieteni...

Povestiri de Iarna

In mijlocul lunii ianuarie tin fereastra deschisa. Poate ca sunt 5 grade afara insa am nevoie de ceva cu minus. Vodka rece cu lapte. Sigur nu asta e solutia insa imi da senzatia de usoara relaxare a neuronilor. Ca sa termin cu descrierea de inceput, afara se mai aud frunze pe care le deranjeaza vantul, ceva pasi de noapte, sunet de oras in departare si gandurile mele. Iar pisica ma tot roaga sa ne uitam pe www.desene-animate.biz, dar pentru ca sunt absenta, se incolaceste in cutia in care au fost acuarelele. Povestea asta este simpla insa mie imi place sa o complic. Tara asta in care m-am nascut are forma unui peste care a iesit din mare si se zbate pe uscat de cand s-a desprins de lume. Se sufoca incet, incet, iar noi o ajutam sa moara mai repede. Ca sa nu o mai vedem suferind ne-am gandit sa o vindem pe bucati pentru a nu ne mai simti responsabili de biata muribunda. Ceilalti sunt bucurosi sa stoarca ultima forma de viata din ea, deasupra lor. Stau cu gurile larg deschise si parca nu se mai satura. Incredibil ce stomac imens au! Cativa oameni din Tara Pestelui, nemultumiti de aceasta veche situatie care se agraveaza, se arunca pe vene si scandeaza. Inoata impotriva curentului, in sangele care incepe sa se inchege si sa-i inghita, sa-i pietrifice. Am inchis geamul, iar luna pare mult prea departe. O las acolo si ma intorc aici langa voi, pe scaunul cu lipsa de idei. Introvertit si succinct dezic, nu e de dragoste. Si totul sta acolo in spatele ideii de text. De cum am pus mana pe tastatura am stiut asta. Dar o sa neg in continuare.

Feliz Navidad!

Depresiuni

Inchid seara cu un ceai visiniu, limpede. Pe geam se vede ori Parisul ori Varsovia; oricum nu conteaza, imposibilul a trecut. A devenit posibil odata cu savarsirea crimei. A uitat sa si spele urmele si a plecat spre statia aia de tramvai care privea mereu spre biserica. Acolo oamenii nu o bagau in seama, nu se uitau la ea ca la un criminal, dar ea stia ca ar fi putut sa o tradeze urmele lasate in ridurile de expresie. Nu putea sa si ia gandul de la privirea celor doi inainte sa se intample. Era ziua lor... memorabila zi. Ziua incertitudinii, a ezitarii, a imbratisarii, a deciziei si a faptei. S a intamplat previzibilul, lucru mai imprevizibil decat intamplarea imprevizibilului. A sosit tramvaiul, iata-l ! E plin de oameni, mai bine il astept pe urmatorul. Si l-a asteptat, si l-a asteptat... Trei saptamani a stat in statie, pana a prins radacini. Si s-au intins pana sub biserica si s-au infasurat in jurul Balaurului de parca vroia sa-i sara eroului in ajutor. Un automat cu radacini. Ce pedeapsa crunta. Mai rau ca pe Grivita! Cine esti? Un automat! Poftiti, intruduceti bani! Va dau ce vreti, uitati-va ce contin, sunt destul de transparenta si primesc multi pumni cand ma incapatanez sa mi invart spiralele, sa mi pun mecanismul in miscare. Altii se uita cu pofta la mine, stiind ca numai cu bani sau cu forta obtin ceva. Dar plata vine si ea la un moment dat. Ah, mai bine sar acum, ca e ultimul tramvai.

Parisul este Mai Frumos Noaptea

That Paris exists and anyone could choose to live anywhere else in the world will always be a mystery to me. O prieneta m-a intrebat astazi daca mi-a placut Parisul, pe un ton din care am inteles ce voia sa afle. I-am raspuns: "Da, stiu, e mizerabil. Nu m-as fi asteptat la un oras atat de murdar. Si, totusi, il ador!". Zilele trecute, mi-am rascolit amintirile cand am vazut "Midnight in Paris". Inca din primele minute ale filmului regizat de Woody Allen, camera insasi absoarbe ceva din frumusetea si grandoarea orasului, atat ziua cat si noaptea. Gil, aflat cu logodnica lui intr-o frumoasa vacanta la Paris, viseaza sa se mute acolo si isi doreste sa fi trait in epoca de aur, dupa parerea lui anii '20. Cand iubita pare mai interesata sa iasa cu un prieten pseudo-intelectual la dans, Gil ia singur la pas orasul. La miezul noptii, o masina de epoca opreste si insusi Scott Fitzgerald, alaturi de partenera lui, Zelda, il invita intr-o calatorie in care tanarul isi va intalni idolii, intr-un Paris vechi si romantic. Cele doua universuri paralele se intersecteaza in fiecare miez de noapte, iar Gil realizeaza ca oamenii nu vor fi niciodata multumiti cu prezentul lor.

Mi-au placut in mod deosebit personajele-scriitori ai epocii interbelice si replicile lor sclipitoare: "Nobody has ever measured, not even poets, how much the heart can hold" - Zelda Fitzgerald. "Picasso only thinks that women are to sleep with, or to paint" - Ernest Hemingway. "The job of the artist is not to succumb to despair, but to find an antidote for the emptiness of existence" - Gertrude Stein. Am fost sceptica la inceput cu privire la actorul din rolul principal, dar Owen Wilson s-a integrat perfect in peisajul Parisului idilic. In orice caz, "Midnight in Paris" e un film care merita vazut cu siguranta. Nu doar pentru farmecul acestui oras nemuritor, ci si pentru lectia de viata: chiar daca avem uneori impresia ca nu ne-am nascut in locul si timpul potrivit, trebuie sa traim in prezent si sa-l facem mai bun. Si cica... uneori schimbarile sunt totul. Oricat de murdar ar fi Parisul, are ceva special, ceva fermecator, ceva ce ma va face sa regret mereu ca nu am avut mai mult timp la dispozitie sa il vizitez primavara trecuta. Iar Parisul in ploaie, noaptea... e superb. Vedeti cateva fotografii extraordinare aici www.destinatii.info.