Feliz Navidad!

Depresiuni

Inchid seara cu un ceai visiniu, limpede. Pe geam se vede ori Parisul ori Varsovia; oricum nu conteaza, imposibilul a trecut. A devenit posibil odata cu savarsirea crimei. A uitat sa si spele urmele si a plecat spre statia aia de tramvai care privea mereu spre biserica. Acolo oamenii nu o bagau in seama, nu se uitau la ea ca la un criminal, dar ea stia ca ar fi putut sa o tradeze urmele lasate in ridurile de expresie. Nu putea sa si ia gandul de la privirea celor doi inainte sa se intample. Era ziua lor... memorabila zi. Ziua incertitudinii, a ezitarii, a imbratisarii, a deciziei si a faptei. S a intamplat previzibilul, lucru mai imprevizibil decat intamplarea imprevizibilului. A sosit tramvaiul, iata-l ! E plin de oameni, mai bine il astept pe urmatorul. Si l-a asteptat, si l-a asteptat... Trei saptamani a stat in statie, pana a prins radacini. Si s-au intins pana sub biserica si s-au infasurat in jurul Balaurului de parca vroia sa-i sara eroului in ajutor. Un automat cu radacini. Ce pedeapsa crunta. Mai rau ca pe Grivita! Cine esti? Un automat! Poftiti, intruduceti bani! Va dau ce vreti, uitati-va ce contin, sunt destul de transparenta si primesc multi pumni cand ma incapatanez sa mi invart spiralele, sa mi pun mecanismul in miscare. Altii se uita cu pofta la mine, stiind ca numai cu bani sau cu forta obtin ceva. Dar plata vine si ea la un moment dat. Ah, mai bine sar acum, ca e ultimul tramvai.

Parisul este Mai Frumos Noaptea

That Paris exists and anyone could choose to live anywhere else in the world will always be a mystery to me. O prieneta m-a intrebat astazi daca mi-a placut Parisul, pe un ton din care am inteles ce voia sa afle. I-am raspuns: "Da, stiu, e mizerabil. Nu m-as fi asteptat la un oras atat de murdar. Si, totusi, il ador!". Zilele trecute, mi-am rascolit amintirile cand am vazut "Midnight in Paris". Inca din primele minute ale filmului regizat de Woody Allen, camera insasi absoarbe ceva din frumusetea si grandoarea orasului, atat ziua cat si noaptea. Gil, aflat cu logodnica lui intr-o frumoasa vacanta la Paris, viseaza sa se mute acolo si isi doreste sa fi trait in epoca de aur, dupa parerea lui anii '20. Cand iubita pare mai interesata sa iasa cu un prieten pseudo-intelectual la dans, Gil ia singur la pas orasul. La miezul noptii, o masina de epoca opreste si insusi Scott Fitzgerald, alaturi de partenera lui, Zelda, il invita intr-o calatorie in care tanarul isi va intalni idolii, intr-un Paris vechi si romantic. Cele doua universuri paralele se intersecteaza in fiecare miez de noapte, iar Gil realizeaza ca oamenii nu vor fi niciodata multumiti cu prezentul lor.

Mi-au placut in mod deosebit personajele-scriitori ai epocii interbelice si replicile lor sclipitoare: "Nobody has ever measured, not even poets, how much the heart can hold" - Zelda Fitzgerald. "Picasso only thinks that women are to sleep with, or to paint" - Ernest Hemingway. "The job of the artist is not to succumb to despair, but to find an antidote for the emptiness of existence" - Gertrude Stein. Am fost sceptica la inceput cu privire la actorul din rolul principal, dar Owen Wilson s-a integrat perfect in peisajul Parisului idilic. In orice caz, "Midnight in Paris" e un film care merita vazut cu siguranta. Nu doar pentru farmecul acestui oras nemuritor, ci si pentru lectia de viata: chiar daca avem uneori impresia ca nu ne-am nascut in locul si timpul potrivit, trebuie sa traim in prezent si sa-l facem mai bun. Si cica... uneori schimbarile sunt totul. Oricat de murdar ar fi Parisul, are ceva special, ceva fermecator, ceva ce ma va face sa regret mereu ca nu am avut mai mult timp la dispozitie sa il vizitez primavara trecuta. Iar Parisul in ploaie, noaptea... e superb. Vedeti cateva fotografii extraordinare aici www.destinatii.info.

Inside my Dreams

Ultima data semanam cu portretul in sange pe sticla a tuturor aducerilor aminte si de atunci nu m-am mai privit in oglinda. Azi insa am facut-o atent, am aprins lumina puternica intre pleoapele cusute de teama si am vazut tot ce pana acum doar am simtit. Ce dracu am pe obraz? Nu-mi amintesc taietura asta si nici nu ma doare, e vizibila doar in imaginatia mea plapanda, aproape bolnava, infecta si obositor neputincioasa. Bine ca vad doar eu, ma incalzeste pana in varful degetelor secretul de a ma sti doar eu sfasiat din interior catre un exterior inexistent pentru altii. Am gatul expus si nu-mi place ca oricine imi poate vedea zbaterea pulsului numarand in piele bataile unei inimi fara odihna. M-am decis... aici, peste muschiul asta incordat ca un fier incins voi desena in culori picurate de varful unui ac simbolul iubirilor care ma tin legat de viata. Mi-as putea turna cerneala unui semn etern in urmele trase de unghii ascutite in disperarea cate te poseda cand ma smulg din tine, dar nu vreau sa ai bucuria de a arata... 

Dea a arata tuturor cum port blestemul cunoasterii tale. Am platit tribut unui dor implantat in aorta si alaturi de oameni care m-au iubit fara sa-mi ceara nimic mi-am turnat in vene putin cate putin din uitarea care m-a trezit din coma pierderii de organe si de logica vitala fiecarei zile. Azi, desi dimineata nu-mi mai place sa ma privesc in oglinda si uneori chiar uit sa ma barbieresc, azi pot inhala alte ganduri odata cu prima tigara, pot bea adevarul amar al cafelei care nu mai alunga somnul, doar lesinul unei vechi pierderi. Am auzit ca vii in fiecare zi la usa care te astepta mereu deschisa, pacat. Cineva ar fi trebuit sa-ti spuna ca nu mai sunt acolo. M-am mutat din mine pe o alta strada cu vecini care-si traiesc orice zi ca pe ultima, cu cer senin pe sub norii storsi de ploi inghetate, cu o fereastra fara draperii, deschisa mereu aerului incarcat de emotia unui parfum pe care il transform ceas de ceas in peferinta simturilor mele.

Oamenii Intalniti de-a Lungul Timpului

Nu, nu cunosc multe persoane. De fapt, as putea spune ca universul meu se limiteaza la doua, trei persoane. Restul ori nu ii cunosc inca destul de bine, ori nu am nevoie de ei, ori i-am cunoscut deja si nu mi-a placut ce am vazut. Am cunoscut oameni sa zicem, cel putin diferiti. Persoane cum nu am cunoscut inainte, si pe care le-am admirat pentru lucrul asta. Ultima persoana pe care chiar am admirat-o, mi-a oferit o adevarata dezamagire profunda. Desi nu as recunoaste asta, si nici cine este acea persoana. Oricum stiu ca n-ar ghici nimeni. Pana la urma este adevarat, cine te admira te cunoaste cel mai putin.si am vrut sa renunt la a mai admira persoane dupa faza aia. Pana in septembrie. Desi presupun, ca nu te poti duce pur si simplu la persoana aia spunand "invata-ma sa fiu ca tine". Am cunoscut persoane pe care sunt fericita ca nu le mai vad. E normal ca sunt fericita doar pentru ca nu mai sunt nevoita sa vad anumite fete? Nu stiu, sunt genul acela de oameni de care te plictisesti pana si sa ii urasti dupa un timp. Poate alta data mi-ar fi facut placere sa ii vad zbatandu-se in chinuri cu matele pe afara inecandu-se in propriul sange. Acum ma multumesc doar sa nu le vad fetele.

Persoane care m-au inteles. Si nu ma consider o persoana atat de complicata. Sunt doar persoane care au vrut sa inteleaga si sa asculte, sau nu. E surprinzator cat de multi par a fi surzi, sau sunt doar ignoranti. Persoane imbratisabile. Nu stiu de ce, mereu mi-au placut imbratisarile. Numai ca inainte mi s-ar fi parut ciudat sa intreb daca te pot lua in brate. Deci, daca esti genul de persoana care ofera imbratisari fara sa fie cerute, esti o persoana minunata pentru mine. Persoane de care nu-mi pasa. Persoanele acelea care nu mai imi trezesc nici un interes. E ciudat ca dupa atata timp, toti ce poti spune despre o persoana este ca nu-ti pasa. Am rupt toate legaturile si parca-i mai bine. Si persoane care au fost acolo, nu stiu de ce, nu stiu cand, dar au fost. Si cam atat. Si nu inteleg. Nu le gasesc rostul. De ce au fost acolo daca eu nu simt ca ar fi facut ceva pentru mine? De ce i-am cunoscut daca nu au lasat nici o amprenta? Poate doar cateva amintiri vagi si neimportante, pe care oricum le voi uita. Mda, si cei enumerati sunt doar o mica parte. Primii care mi-au venit in minte.

De stiut Despre Anvelopele de Iarna

Nu mai este mult timp si va trebui sa faceti o vizita service-ului caruia ii sunteti fideli, pentru schimbarea anvelopelor, cu cele de iarna deoarece vremea este in continua racire si in curand cele de vara nu se vor mai comporta atat de bine, in special la drum lung. Probabil nu este niciun posesor de masina care sa nu stie ca legea impune acest schimb de anvelope de sezon insa cu siguranta exista multi conducatori care doar respecta legea fara a intelege sau a stii clar si cu ce ii poate ajuta practic, acest lucru. Daca ati considerat pana acum schimbul de anvelope doar o durere de cap in plus, ei bine aflati ca gresiti! De data aceasta nu este doar o lege inutila ci una care va fereste de incidente neplacute cum ar fi accidentele sau deteriorarea grava a masinii. In primul rand, echiparea masinii cu anvelope de iarna va ofera, la temperaturi scazute, o aderenta pe care cele de vara nu o pot asigura. Anvelopele de vara nu sunt facuta in asa fel incat sa se comporte bine in situatii de ger, ploaie sau zapada asadar este dela sine inteles ca riscati pierderea controlului masinii daca incercati sa le prelungiti utilizarea si dupa luna Noiembrie. Daca nu doriti ca masina sa consume nejustificat de mult, trebuie deasemenea sa adaptati anvelopele conditiilor meteo. Daca veti circula cu anvelope de vara iarna sau invers, masina nu se va comporta optim si va consuma mai mult.

Tot legat de partea financiara si utilizarea anvelopelor numai in sezonul pentru care ele au fost create, se poate aminti si de uzura lor. Circuland cu anvelopele de iarna pe sosea uscata si fierbinte, aceasta se va toci in numai cateva luni cat ar face-o in doua sau chiar trei sezoane de iarna, ceea ce va impune o cheltuiala pentru inlocuirea lor. Anvelopele de iarna a caror utilizare devine obligatorie, asa cum spuneam, o data cu inrautatirea vremii, mai au inca o calitate pe care modele de vara nu o au: un profil al benzii de rulare ceva mai adanc care poate dispersa apa si zapada de pe carosabil cat mai departe de suprafata de contact a anvelopei cu drumul fapt ce ajuta la cresterea aderentei. Materialul din care o anvelopa pentru iarna este facuta (unul mult mai flexibil si mai moale), modelul benzii de rulare si reteaua de caneluri bine definita ajuta la siguranta in zonele de drum dificile precum dealuri, vai sau curbe, unde o anvelopa de vara,la temperaturi scazute, polei si inghet, ar aluneca. Dupa cum vedeti, enervanta lege nu este doar o ambitie a autoritatilor, anvelopele de iarna sunt realmente concepute intr-un fel anume pentru a face fata tuturor dificultatilor tipice iernii, dificultati carora nu le puteti face fata cu o masina echipata cu anvelope de vara. Alegeti sa va schimbati la timp anvelopele si sa circulati fara va expune niciunui risc!

Portret de Menestrel

Adi Câmpean este un sibian de 37 de ani si în casa lui din centrul orasului vechi asculta aproape mereu muzica ambientala. Cocheteaza cu muzica de când era la scoala primara. Dupa ce a facut patru ani de vioara, Adi s-a lasat de muzica, redescoprind-o pe la 17 ani în muzica rock, facând, pe unde putea, cum spune e el „amatorism”. A umblat pe munte cântând cu prietenii lui pâna la 25 de ani. A cântat si la mare, în câteva formatii si la restaurante, dar s-a simtit în largul lui doar pe strada, pentru ca „am realizat dupa multi ani ca este un mod de viata. Asa cum exista brutari, cizmari, exista si cântareti pe strada”. De 10 ani cânta pe centrul Sibiului cu aceeasi pasiune ca de la început: „Stând printre oameni, iau pulsul orasului. Îi vad tristi, veseli, îi vad cum reactioneaza la muzica mea, fac psihologie tot privindu-i, si îmi place” marturiseste Adi. În functie de trecatori, menestrelul îsi alege repertoriul: mai vesel, mai trist: melodii de vals, de jazz, evergreen-uri, melodii celtice sau hit-uri grecesti sau românesti. Pentru Adi, „publicul” lui se împarte în câteva categorii mari: „sunt oameni care dau banii din snobism, doar ca sa îi vada lumea, din idee sau din placere pentru muzica. Acestia din urma zâmbesc, iar eu ma înclin lor, în semn de multumire”. Satisfactia cea mai mare a cântaretului nu este atunci când lumea îi pune banuti în palaria rosie, ci când i se multumeste ca face atmosfera: „Trebuie sa existe un minim de cultura la orice om, altfel nu se întelege rolul menestrelului. Nu vad diferenta între a cânta pe scena sau pe strada: tot pe bani se cânta oriunde, cine a mai vazut un concert pe gratis?” se întreaba el. „Turistul e turist si pentru mine si pentru altii, dar tot românul da banul pana la urma”.