In Cautarea Sfarsitului Lumii


Cu trei minute inainte de inceputul sfarsitului lumii am pornit prin bloc, sa le intorc vizita batranicilor care-mi bat periodic in usa intrebandu-ma daca am de mancare, daca nu vreau ceva de la complex sau daca “n-a venit aia sa citeasca apa”. Prima este doamna Tanga (zau ca asa o cheama, de familie), vaduva de militar. Vaaai, dar cu ce ocazie, ca dumneavoastra niciodata nu vreti nimiiic… “Pai daca vine sfarsitul lumii vreau sa-mi iau ramas bun si sa va spun ca ma bucur ca v-am cunoscut”, zic in gand. Am ramas fara cafea si vreau sa va rog, cu toata rusinea, sa ma imprumutati. Fireste ca am fost poftit inauntru, ca stie ea sa faca o cafea. Etica e lucru mare. Pe fotolii si canapea, comitetul de batranice era teanc, nu mai trebuia vizitat pe felii, iar televizorul, pus pe Realitatea, incepuse numaratoarea inversa. Buf! E zece fix, iar camera de filmat din elicopter se apropie de centrul de cercetari unde savantii se pregatesc sa slobozeasca protonii. “A inceput?”. “Nu, ca acuma de-abia le va da drumul, si cand ating viteza luminii se incoloneaza si pornesc”, imi explica tanti Cornelia, dascalita de romana, pensionara. O intrerupe soneria. In usa apare Felix, nepotul doamnei Tanga, cu o plasa cu suc. “A inceput?”. “Noo, acuma incalzesc tunelul. Te-ai uitat pe internet cum e cu gaurile alea? Sa ne spui“, spune dascalita. “Haideti ca e gata, v-am adus si o dulceata si apa rece, biscuiti nu mai am, dar luati loc la televizor”. “Stai, tato, ca a venit copilu’ si ne spune acuma. Zi, mai!”.Copilul face o introducere: “dupa ce explodeaza o stea raman gaurile negre, care sunt, asa, niste locuri unde campul gravitational e atat de mare incat nimic din ce intra acolo nu poate scapa. Nici lumina nu mai iese”. “Si savantii fac acuma gauri negre? Ce explodeaza ei in tunel?” “Nu stiu ce explodeaza, dar gaurile lor sunt tare mici”. “Dar nu spune profesorul ala evreu ca pot creste?” “Nu pot, ca fenomenul e controlat”. “Controlat pe dreacu. Pe astia nu-i intereseaza nimic, savantii n-au nimic cu etica”. Imi sorb cafeaua iute si ma ridic spre usa. “Nu plecati inainte sa ne spuneti ce credeti despre acceleratorul de particule. Ce cauta aia de fapt?”. Le spun ce cred eu, ca mai bine ar descoperi solutia la foamete, si plec, ca am o treaba.