Increderea in Oameni - Concluzie


În concluzie, are un trecut psihologic extrem de împovarator, care ar ucide pe oricine, care ar ucide creativitatea oricarui individ, iar un artist are nevoie de creativitate mai mult decât un individ obisnuit, creativitatea este oxigenul pentru un artist. Îi recomand sa înceapa sa respire, prea a stat sufocat atâtia amar de ani! Daca sufocat fiind, de acest trecut psihologic coplesitor, a reusit sa aiba o creatie acceptabila si destul de profunda, pentru un om care se imparte intre doua meserii total opuse, atunci cand isi va fi aruncat tot ceea ce il impovareaza psihologic, va deveni un artist cu o inspiratie si o creativitate de invidiat. Acestea sunt doar cele mai accentuate trasaturi ale comportamentului pe care, continua sa îl foloseasca, în detrimentul activitatii sale creatoare; daca nu si le va rezolva, va muri si nu va reusi sa devina un om liber, iubitor si creator, indiferent câte relatii va mai avea de acum înainte. Determinismul psihologic se manifesta clar, atât în creatia lui, cât si în relatiile pe care si le face, fiindca liberul lui arbitru este conditionat de tot trecutul pe care si-l cara în spate. În toate relatiile pe care le va mai avea, aceste anxietati si frustrari, si temeri îl vor urmari si vor distruge ceea ce este cel mai important pentru un artist: pacea interioara generatoare de creativitate. Îi doresc mult succes! Îi dedic o piesa compusa si interpretata de Van Morrison, “Reminds me of You” de pe albumul sau din 1999, “Back on Top”!

Increderea in Oameni


Am observat ca, barbatilor le este greu sa aiba încredere în oameni. În acest caz un barbat trebuie sa se întoarca în timp, si sa sape adânc în amintirile domniei sale pentru ca, trebuie sa îsi curete mintea de impresiile trecute. Probabil ca poarta un mare morman de prostii din trecut. Trebuie sa se despovareze! Trebuie sa caute în amintirile sale pentru ca, noi ascundem multe lucruri care nu s-au întâmplat, si pe care nu le lasam sa iasa la suprafata. Trebuie sa le lase sa iasa la suprafata si se va simti liber, va începe din nou sa aiba încredere. Mai exista o anxietate care se manifesta si anume, teama de a merge în locuri care îi trezesc amintiri frumoase dar, dureroase. Aceasta anxietate o poate învinge pastrând în cutiuta cu amintiri, doar amintirile, ca pe niste fisiere, dar renuntând la pastrarea sentimentelor pe care le genereaza aceste amintiri. “Fisierele” trebuiesc pastrate în arhiva mintii, dar sentimentele pe care le-a trait trebuiesc uitate. Trecutul este un cadavru care ne trage în groapa, daca îi dam voie. Iar amintirile sunt niste femei extrem de geloase. Trebuie sa-si îngroape amintirile; si trebuie sa mearga expres, în acele locuri în care nu vrea sa mearga din cauza fricii de a suferi. Trebuie sa le înfrunte!

Isteria Numelor Biblice


Luca, Matei, David, Petru, Iacob, ba chiar am auzit si Aron sau Noe. Serios?! Ce urmeaza? Isaia, Adam, Efraim, Lazar...?! E ca si cum am avea ceva cu copiii nostri, asa de tare ne apuca uneori cate o furie cu tot soiul de nume care mai de care mai arhaice. Culmea e ca oamenii astia care au populat povestile biblice au trait Inaintea Erei Noastre, vorba istoriei (sau inainte de Hristos) si doar cativa dupa... Si char si asa, majoritatea erau niste batrani barbosi, purtau toiege si haine largi, mergeau aplecati de spate, umili dar demni in credinta lor. Iar copiii nostri se joaca pe iPad-uri, au majoritatea telefoane mobile, merg la afterschool si la party-uri, se imbraca de la Gap, Dior Kids, Abercrombie&Fitch, Zara, au cursuri de gestionare a emotiilor sau de educatie culturala. Hai sa fim seriosi, cum sa il strigi pe copil Isaia in mijlocul parcului? 
Si cum ai putea sa il alinti, seara la culcare... Isi sau Isaiut? Nu e putin exagerat? Si nici nu mai vreau sa ma gandesc la extrema cealalta, a numelor occidentale, vezi texte pe glumesc.ro. Adica daca parintii nostri au reusit cumva sa stea conectati la realitate si sa ne dea niste nume decente, gen Andra, Diana, Alina, Stefan, Dragos... cand ar fi putut sa ne numeasca dupa cei cativa actori straini care scapau de cenzura comunista pe vremea tineretii lor, noi de ce sa nastem generatii de anomalii onomastice? Cum suna, de pilda, Efraim Danila? Sau Isaia Petrescu? Si fetele au si ele surprizele lor de la Eva, la Ester, Miriam sau chiar Rahela, ca sa nu mai spun de banalele deja Ruth sau Sara. Si macar daca oamenii astia ar alege numele din ratiuni de credinta sau pentru ca stiu vreo poveste legata de simbolistica numelui ales. Dar nici macar asta nu se intampla, totul tine de moda, chiar si cand alegem numele copiilor nostri.