Depresiuni


Inchid seara cu un ceai visiniu, limpede. Pe geam se vede ori Parisul ori Varsovia; oricum nu conteaza, imposibilul a trecut. A devenit posibil odata cu savarsirea crimei. A uitat sa si spele urmele si a plecat spre statia aia de tramvai care privea mereu spre biserica. Acolo oamenii nu o bagau in seama, nu se uitau la ea ca la un criminal, dar ea stia ca ar fi putut sa o tradeze urmele lasate in ridurile de expresie. Nu putea sa si ia gandul de la privirea celor doi inainte sa se intample. Era ziua lor... memorabila zi. Ziua incertitudinii, a ezitarii, a imbratisarii, a deciziei si a faptei. S a intamplat previzibilul, lucru mai imprevizibil decat intamplarea imprevizibilului. A sosit tramvaiul, iata-l ! E plin de oameni, mai bine il astept pe urmatorul. Si l-a asteptat, si l-a asteptat... Trei saptamani a stat in statie, pana a prins radacini. Si s-au intins pana sub biserica si s-au infasurat in jurul Balaurului de parca vroia sa-i sara eroului in ajutor. Un automat cu radacini. Ce pedeapsa crunta. Mai rau ca pe Grivita! Cine esti? Un automat! Poftiti, intruduceti bani! Va dau ce vreti, uitati-va ce contin, sunt destul de transparenta si primesc multi pumni cand ma incapatanez sa mi invart spiralele, sa mi pun mecanismul in miscare. Altii se uita cu pofta la mine, stiind ca numai cu bani sau cu forta obtin ceva. Dar plata vine si ea la un moment dat. Ah, mai bine sar acum, ca e ultimul tramvai.

Parisul este Mai Frumos Noaptea


That Paris exists and anyone could choose to live anywhere else in the world will always be a mystery to me. O prieneta m-a intrebat astazi daca mi-a placut Parisul, pe un ton din care am inteles ce voia sa afle. I-am raspuns: "Da, stiu, e mizerabil. Nu m-as fi asteptat la un oras atat de murdar. Si, totusi, il ador!". Zilele trecute, mi-am rascolit amintirile cand am vazut "Midnight in Paris". Inca din primele minute ale filmului regizat de Woody Allen, camera insasi absoarbe ceva din frumusetea si grandoarea orasului, atat ziua cat si noaptea. Gil, aflat cu logodnica lui intr-o frumoasa vacanta la Paris, viseaza sa se mute acolo si isi doreste sa fi trait in epoca de aur, dupa parerea lui anii '20. Cand iubita pare mai interesata sa iasa cu un prieten pseudo-intelectual la dans, Gil ia singur la pas orasul. La miezul noptii, o masina de epoca opreste si insusi Scott Fitzgerald, alaturi de partenera lui, Zelda, il invita intr-o calatorie in care tanarul isi va intalni idolii, intr-un Paris vechi si romantic. Cele doua universuri paralele se intersecteaza in fiecare miez de noapte, iar Gil realizeaza ca oamenii nu vor fi niciodata multumiti cu prezentul lor.

Paris

Mi-au placut in mod deosebit personajele-scriitori ai epocii interbelice si replicile lor sclipitoare: "Nobody has ever measured, not even poets, how much the heart can hold" - Zelda Fitzgerald. "Picasso only thinks that women are to sleep with, or to paint" - Ernest Hemingway. "The job of the artist is not to succumb to despair, but to find an antidote for the emptiness of existence" - Gertrude Stein. Am fost sceptica la inceput cu privire la actorul din rolul principal, dar Owen Wilson s-a integrat perfect in peisajul Parisului idilic. In orice caz, "Midnight in Paris" e un film care merita vazut cu siguranta. Nu doar pentru farmecul acestui oras nemuritor, ci si pentru lectia de viata: chiar daca avem uneori impresia ca nu ne-am nascut in locul si timpul potrivit, trebuie sa traim in prezent si sa-l facem mai bun. Si cica... uneori schimbarile sunt totul. Oricat de murdar ar fi Parisul, are ceva special, ceva fermecator, ceva ce ma va face sa regret mereu ca nu am avut mai mult timp la dispozitie sa il vizitez primavara trecuta. Iar Parisul in ploaie, noaptea... e superb. Vedeti cateva fotografii extraordinare aici www.destinatii.info.

Inside my Dreams


Ultima data semanam cu portretul in sange pe sticla a tuturor aducerilor aminte si de atunci nu m-am mai privit in oglinda. Azi insa am facut-o atent, am aprins lumina puternica intre pleoapele cusute de teama si am vazut tot ce pana acum doar am simtit. Ce dracu am pe obraz? Nu-mi amintesc taietura asta si nici nu ma doare, e vizibila doar in imaginatia mea plapanda, aproape bolnava, infecta si obositor neputincioasa. Bine ca vad doar eu, ma incalzeste pana in varful degetelor secretul de a ma sti doar eu sfasiat din interior catre un exterior inexistent pentru altii. Am gatul expus si nu-mi place ca oricine imi poate vedea zbaterea pulsului numarand in piele bataile unei inimi fara odihna. M-am decis... aici, peste muschiul asta incordat ca un fier incins voi desena in culori picurate de varful unui ac simbolul iubirilor care ma tin legat de viata. Mi-as putea turna cerneala unui semn etern in urmele trase de unghii ascutite in disperarea cate te poseda cand ma smulg din tine, dar nu vreau sa ai bucuria de a arata... 

Dea a arata tuturor cum port blestemul cunoasterii tale. Am platit tribut unui dor implantat in aorta si alaturi de oameni care m-au iubit fara sa-mi ceara nimic mi-am turnat in vene putin cate putin din uitarea care m-a trezit din coma pierderii de organe si de logica vitala fiecarei zile. Azi, desi dimineata nu-mi mai place sa ma privesc in oglinda si uneori chiar uit sa ma barbieresc, azi pot inhala alte ganduri odata cu prima tigara, pot bea adevarul amar al cafelei care nu mai alunga somnul, doar lesinul unei vechi pierderi. Am auzit ca vii in fiecare zi la usa care te astepta mereu deschisa, pacat. Cineva ar fi trebuit sa-ti spuna ca nu mai sunt acolo. M-am mutat din mine pe o alta strada cu vecini care-si traiesc orice zi ca pe ultima, cu cer senin pe sub norii storsi de ploi inghetate, cu o fereastra fara draperii, deschisa mereu aerului incarcat de emotia unui parfum pe care il transform ceas de ceas in peferinta simturilor mele.