Parisul este Mai Frumos Noaptea


That Paris exists and anyone could choose to live anywhere else in the world will always be a mystery to me. O prieneta m-a intrebat astazi daca mi-a placut Parisul, pe un ton din care am inteles ce voia sa afle. I-am raspuns: "Da, stiu, e mizerabil. Nu m-as fi asteptat la un oras atat de murdar. Si, totusi, il ador!". Zilele trecute, mi-am rascolit amintirile cand am vazut "Midnight in Paris". Inca din primele minute ale filmului regizat de Woody Allen, camera insasi absoarbe ceva din frumusetea si grandoarea orasului, atat ziua cat si noaptea. Gil, aflat cu logodnica lui intr-o frumoasa vacanta la Paris, viseaza sa se mute acolo si isi doreste sa fi trait in epoca de aur, dupa parerea lui anii '20. Cand iubita pare mai interesata sa iasa cu un prieten pseudo-intelectual la dans, Gil ia singur la pas orasul. La miezul noptii, o masina de epoca opreste si insusi Scott Fitzgerald, alaturi de partenera lui, Zelda, il invita intr-o calatorie in care tanarul isi va intalni idolii, intr-un Paris vechi si romantic. Cele doua universuri paralele se intersecteaza in fiecare miez de noapte, iar Gil realizeaza ca oamenii nu vor fi niciodata multumiti cu prezentul lor.

Paris

Mi-au placut in mod deosebit personajele-scriitori ai epocii interbelice si replicile lor sclipitoare: "Nobody has ever measured, not even poets, how much the heart can hold" - Zelda Fitzgerald. "Picasso only thinks that women are to sleep with, or to paint" - Ernest Hemingway. "The job of the artist is not to succumb to despair, but to find an antidote for the emptiness of existence" - Gertrude Stein. Am fost sceptica la inceput cu privire la actorul din rolul principal, dar Owen Wilson s-a integrat perfect in peisajul Parisului idilic. In orice caz, "Midnight in Paris" e un film care merita vazut cu siguranta. Nu doar pentru farmecul acestui oras nemuritor, ci si pentru lectia de viata: chiar daca avem uneori impresia ca nu ne-am nascut in locul si timpul potrivit, trebuie sa traim in prezent si sa-l facem mai bun. Si cica... uneori schimbarile sunt totul. Oricat de murdar ar fi Parisul, are ceva special, ceva fermecator, ceva ce ma va face sa regret mereu ca nu am avut mai mult timp la dispozitie sa il vizitez primavara trecuta. Iar Parisul in ploaie, noaptea... e superb. Vedeti cateva fotografii extraordinare aici www.destinatii.info.

No comments:

Post a Comment