Idealurile si Dorintele


Am devenit constienta de faptul ca sunt o nebuna, dar am citit undeva ca numai faptul in sine, de a deveni constient de nebunia ta, inseamna ca esti pe drumul cel bun, ca sunt pe drumul insanatosirii. De 17 luni sunt nebuna, pur si simplu, si de fiecare data am esuat dorind sa devin sanatoasa. Stiu ca voi mai esua, iar si iar, dar esecul m-a ajutat de fiecare data sa mai fac un mic pas spre insanatosire. Imi doresc sa traiesc suficient timp cat sa ajung sa  fiu perfect sanatoasa; esential este ca m-am trezit si ca vreau sa ma lupt cu mine insami, sa raman treaza! Dar trezirea la aceasta realitate, la dorinta de a fi eu insami in orice situatie, fata de oricine, s-a intamplat invatand sa mor. Mai exact murind. Mi-au murit dorintele... mi-au murit idealurile... mi-a murit mandria... mi-a murit furia... mi-a murit trufia... mi-a murit dorinta. 

De fapt obisnuinta de a lupta pentru parerile mele, de a avea numai eu dreptate, mi-a murit dorinta de a concura cu altcineva, mi-a murit taria de a sta suparata pe cineva, indiferent de motivele care au stat la baza supararii mele pe el. Cu alte cuvinte, am incetat sa exist ca si personalitate, ca si caracter, ca si ego. Am murit, pentru ca existam doar cu convingerea ca eu sunt cineva, iar cand acest cineva a disparut, am ramas doar eu insami, ca fiinta, asa cum numai Dumnezeu ne face sa devenim. Singuri venim pe lume, iar cu ajutorul celui pe care il iubim nebuneste, invatam sa murim, el ne rupe cu brutalitate spinii rautatii, egoismului si mandriei, si tot singuri plecam din aceasta lume. Biciuirea pe care iubitul o aplica personalitatii tale, caracterului tau, iti ucide si ultima farama de mandrie si ultima picatura de trufie; si te face moale, ca plastilina. Un obiect Mort. 

Iar apoi incepe sa te modeleze, sa taie bucati din tine, sa te rasuceasca si sa te impleteasca, sa te calce in picioare pana te intinde in foi subtiri, in fire, si sa te plieze si sa realizeze orice vrea din tine... doar esti un obiect mort... o forma de energie statica, ce se transforma in functie de talentul de modelator de suflete al maestrului pe care il iubesti. Fluxul transformarii tale este acelasi din frumoasa piesa de teatru, Imblanzirea scorpiei... Intai te indragostesti, apoi... devii furios, apoi incepi sa fii “biciuit”... apoi urli de durere... urletele sunt ingrozitoare, ele sunt urlete ale mortii, ale mortii egoului, ale mortii personalitatii cultivate in tine de-a lungul anilor, apoi... oftezi si mori... si ajungi sa zambesti intrebandu-te: Oare cum de ai invatat sa mori?

Prajitura “Apocalipsa”


Ma dau jos la Universitate si intru intr-un magazin de electrocasnice. Pe toate televizoarele ruleaza sfarsitul lumii, normal. Angajatii casca ochii pe ecrane, si cand aplauda savantii, semn ca experimentul a reusit, suspina fericiti. Mai ca le vine sa dea si ei din palme. “A reusit?”, intreb timid. “Da, domne', totul e computerizat, e sub control. A fost mai inainte aici o ignoranta care si-a facut cruce. Cu ce va servim?”. “Nu, am intrat numai sa apuc cate ceva din experiment”. Aflu ca zeci de oameni au facut acelasi lucru. “La un moment dat erau peste 20 de bucati. Na, e de interes, oamenii se tem, ca n-au informatie”. Ma scurg afara si intru intr-o cofetarie. Domnita e cu o mana pe casa de marcat si cu alta pe telecomanda. Sa n-o prinda seful ca e cu mintea aiurea. “Mi-a frecat ridichea ca de ce sta televizorul pe Realitatea in loc sa vand. S-a luat si de fetele de la bucatarie, ca le-a spus sa faca prajituri in forma de ciuperca (ciuperca atomica, ma gandesc) si au uitat de la atata agitatie si stres saracele de ele. 


Ce fac astia, vine Apocalipsa?”. Nu, nu vine chiar acu. Dumnezeu, saracutul! Ajung pe strada Colentina, colt cu Turmelor, vad biserica si imi vine o idee. Inauntru e racoare, dar nu de aia e plina. Dupa o cruce mare, facuta fara graba, ma infing la 20 de centimetri de doua crestine care vorbesc in soapta, si-mi lungesc urechile. “Ca ne pazeste Dumnezeu de belea, asculta-ma pe mine, nu lasa El, saracutul, sa pierim, or sa-i arza pe aia Necuratu, Doamne-iarta-ma, dar nu pot sa nu spun”. “Spun aia ca masina nu aduce sfarsitul lumii, ci ne ajuta sa o intelegem. Nu princep nimic, dar nu degeaba au dat aia la televizor toata ziua”. Ma duc in fata, si nu gasesc nici un televizor. Ignorantul de preot habar n-are ca vine sfarsitul lumii. O icoana se uita la mine pana-n' oase. Imi fac cruce. De data asta, pe bune. Seara se insinueaza printre umbre, si ma pierd printre ele. Daca sfarsitul lumii e aproape, inseamna ca sta pe undeva pitit.

Plictiseala de Weekend


Din motive personale, ca sa le zic asa, de cateva zile, ma-ncearca o stare de plictiseala (asta cand nu-i vorba de starea de nervozitate si frustrare) de-mi vine sa-mi fac bagajul si sa ma duc unde n-am fost. Aveam un amarat de joc la care ma chinuiam de vreo 3 luni sa-l termin "Emperor - Rise of the Middle Kingdom" pentru cine-i curios, ca n-am prea stat mult de el. L-am terminat si p-ala. Cascam ochii la coreeni cand mai aveam ceva timp, dar terminat-am si cu Jumong si cu Dong Yi, urmeaza "Kingdom of the wind", dar il mai las putin. Aveam destula dezordine prin HDD, dar am rezolvat si cu asta (cine ma cunoaste si-a vazut ce am prin calculator, stie cat de organizate imi sunt chestiile in HDD). Muzica este unde trebuie, pozele la locul lor, si tot asa. Practic, crap de plictiseala, ca sa nu mai zic de faptul ca si la servici situatia nu e mai roz. Eh, azi, pentru ca n-am avut ce face, m-am apucat sa ma uit dupa ultimul episod din RObotzi, ba chiar mi-am descarcat toate episoadele ca sa le am in calculator pe viitor (sa nu mai fiu nevoit sa dau cu search dupa ele) si, mi-am adus aminte de gloata de idioti care se uita la miniserialul asta si rad ca prostii la injuraturi, "Hahaha, ie-te ba, ce injura aia! Ce injuraturi au! Genial, sa-mi baaag p***!". Asa tare ce ma enerveaza aia, de nu-i adevarat! In loc sa caste ochisoru' la umorul fin si la felul cum lovesc si ating ei problemutele societatii noastre!