Dominique est Triste


Jos, intre biroul masiv si sofa, era o imensa vaza plina cu trandafiri negri. Nu se mira. Nu avea de ce, si pentru ce. O regasea in fiece particula din acea incapere. Acorduri de vioara, de chitara, se napusteau in cascade, violand tacerea odaii. "Deci amintiri. Din nou. Nevindecata inca". Lua cateva coli. Arunca noianul de perne jos, si se tolani pe canapea. Inchise ochii. Voia sa viseze. Voia sa-si imagineze. Voia sa vizualizeze, ghicind, ce urma sa citeasca. Era un joc propriu. Imaginatia unei iluzii. Dupa muzica, dupa scrumiera plina de tigari fumate pe jumatate, dupa zatul din grandioasa cana, o regasea. Se cuibari, cu o mana sub cap, si incepu sa citeasca. Asa l-am cunoscut. Acum un veac. Parea ca toata dezamagirea din lume i se adunase in imensitatea aceea albastra. Nu mima. Se simtea ca e epuizat de tot si de toate. L-am alintat atat cat am putut. Stergandu-i lacrimile nelacrimate. L-am facut sa fie dependent de netristetea mea, pentru a se vindeca de trecut. M-a adorat spunandu-mi ca nu-mi dea drumul nicicand...

Pentru ca simtea ca sunt a lui. Total. Iar eu repiram prin proprii lui pori. A fost frumos. Atat cat am putut tine lumea intr o singura mana. Dominique donne... Iubire, pasiune. Dominique ma facea femeie. Prin orice gest, fapta, atingere. Eram acasa. La el, cu el, in el. Fiece particica din trupurile noastre rezonau". De jos, se auzeau pasii ei. "A venit deja?". Stranse repede colile, le aseza in graba pe birou, si se intinse din nou pe sofa. O vazu printre pleoape. Parea obosita. Dusa in lumea ei. Se apropie de ea, si o mangaie pe parul blond, asa cum numai o mama stie sa o faca. Se intoarse spre birou. Vazu tavalugul indescalcibil de foi, incercand sa le aranjeze. Se aseza pe fotoliul mare, si vru sa aprinda o tigara. Insa nu o facu. Stia ca fiica ei detesta tutunul. Se lasa moale, pe spate. Visa cu ochii deschisi, gemand cateodata. Si visele o dureau. Noaptea se asternu tacuta si neagra peste cele doua suflete. Adormisera. Fiecare isi strangea le piept mainile, acoperindu si inimile cu atingeri de ingeri...

Dominique Histoire


Singura, rara ocazie. Stia ce va face. I se deschise brusc, apetitul pentru lectura. Dar nu de orice fel. Ii era dor sa o citeasca. Stia ca nu i va da voie. Nu pana ce nu termina. Se simtea la fel ca in adolescenta, atunci cand se furisa sus, citindu-i pe apucate, cate un fragment de viata. Isi incalta "ursuletii". Erau atat de moi si pufosi. Din frigider, lua o sticla cu bere. Stia ca acolo nu va gasi strop de alcool. Tarsaind molatec picioarele, urca. Patrunse in alcovul primitor, de parca abia il descoperea. Izul fin de tutun, amestecat cu adieri de iasomie si gust de lemn vechi si file ingalbenite. Sofaua. Acel dezmat biscisnic, plin de perne, pastra forma celei ce meditase inaintea ei. Seara aprinse veioza, copie fidela a unei lampi rustice. Privea in sus. Tavanul era brazdat de praf de stele. O parte reale, celelalte iluzii. Ii placuse intotdeauna amestecul, definea stapana. Melange in toate posibile. Pe birou, intr-o dezordine ordonata, zari ce cauta. Pagini scrise la masina, altele umplute cu slova i pe care i-a adorat-o mereu. Drept papier, folosea scrumiera de rubin. Ii placea sa o numeasca "cimitirul ideilor". Cu fiece tigara fumata, inca o frantura de "ceva", prindea contur, sfarsind pe colile de scris. Voia muzica. Stia ca gaseste melodia potrivita, curioasa sa prinda primele acorduri, pentru a intui subiectul celor scrise. Ceva ii atrase atentia...