Casa lui Orfelinatul


De la patru ani pâna la vârsta majoratului, Nicoale a fost mutat în patru case de copii în Sibiu, Medias, Agnita si Râmnicu Vâlcea: „Ca sa nu ajungem pe drumuri si sa facem societatea de râs, ne dadeau prin lege la case de copii si la scoli profesionale, în functie de abilitatile fiecaruia” îsi aminteste domnul Teodorescu. El s-a specializat în zootehnie. Dar, din pacate, acest domeniu a pierit odata cu Ceausescu. A stat majoritatea timpului în Medias, dar acum vrea sa se stabileasca în orasul lui natal, Sibiul. Stie trei limbi straine, are diploma de zootehnist luata cu 10, dar nimeni nu se mai uita de ani buni la el. Si nu pentru ca ar fi criza economica sau nu ar mai fi nevoie de calificarea lui, ci pentru ca, Nicolae este infirm: „Eu nu ma consider un om cu handicap, atâta timp cât sunt întreg la minte. Nu cer mila nimanui, îmi cer doar drepturile” ne spune hotarât Nicolae. Marea lui dorinta este acum sa-si gaseasca un loc de munca. Nebagat în seama de autoritati a lucrat în trecut ca agent de paza la mai multe firme din Medias, caci, cu diagnosticul pe care îl are, poate lucra patru ore pe zi. Dar de ceva timp lumea îl tot da la o parte. „Sunt singur pe lume, fara casa, fara masa. Dar nu vreau sa ma creada lumea un boschetar, sunt un simplu om care vrea sa lucreze”. Si-a pus speranta în presa, ca cineva îl va auzi: „Poate mi se va deschide o usa si nu voi fi nevoit sa plec din tara pe care o iubesc”. 


Alta solutie, Nicolae nu are, caci pensia de persoana cu handicap de gradul doi nu trece de 300 lei, iar din banii acestia nu poate supravietui: „Dupa anii '90 am umblat prin tari straine sa îmi caut de lucru. Dar de ce sa mor ca un sclav pe dincolo, când as putea lucra si aici? Nu conteaza unde, sunt puternic sa lucrez orice” zice barbatul cu destin haotic. Si pentru ca în viata, ghinionul nu vine niciodata singur, Nicolae nu are nici locuinta. A fost în repetate rânduri la primaria din Medias, dar nu a putut primi nici macar o locuinta sociala. Acum sta în Sibiu, la „Casa Buna” pe strada Biletz în Turnisor, la o fundatie straina. Dar si acolo zilele îi sunt numarate. Amintiri nostalgice. Nicolae se declara ca a fost un om „dintr-o bucata”. A avut o sotie pe care a cunoscut-o într-un orfelinat si pe care a iubit-o foarte mult. Dar pentru ca ea odata l-a înselat, a preferat sa-si duca din acel moment existenta singur. Acum nu se mai gândeste nicidecum la însuratoare, el s-ar considera un om norocos daca si-ar gasi macar de lucru. Când vine vorba de nostalgii, Nicolae îsi aduce aminte cu emotie de Revolutia din 1989: „Revolutia m-a prins la Medias. Si pentru ca eram tânar si entuziast, m-au pus cei de la Frontul Salvarii sa transport pâine pentru armata”. Fata lui surâde de amintirea clipelor în care lumea avea nevoie de el. Ce nu ar da sa fie si acum bagat în seama...