Idealurile si Dorintele


Am devenit constienta de faptul ca sunt o nebuna, dar am citit undeva ca numai faptul in sine, de a deveni constient de nebunia ta, inseamna ca esti pe drumul cel bun, ca sunt pe drumul insanatosirii. De 17 luni sunt nebuna, pur si simplu, si de fiecare data am esuat dorind sa devin sanatoasa. Stiu ca voi mai esua, iar si iar, dar esecul m-a ajutat de fiecare data sa mai fac un mic pas spre insanatosire. Imi doresc sa traiesc suficient timp cat sa ajung sa  fiu perfect sanatoasa; esential este ca m-am trezit si ca vreau sa ma lupt cu mine insami, sa raman treaza! Dar trezirea la aceasta realitate, la dorinta de a fi eu insami in orice situatie, fata de oricine, s-a intamplat invatand sa mor. Mai exact murind. Mi-au murit dorintele... mi-au murit idealurile... mi-a murit mandria... mi-a murit furia... mi-a murit trufia... mi-a murit dorinta. 

De fapt obisnuinta de a lupta pentru parerile mele, de a avea numai eu dreptate, mi-a murit dorinta de a concura cu altcineva, mi-a murit taria de a sta suparata pe cineva, indiferent de motivele care au stat la baza supararii mele pe el. Cu alte cuvinte, am incetat sa exist ca si personalitate, ca si caracter, ca si ego. Am murit, pentru ca existam doar cu convingerea ca eu sunt cineva, iar cand acest cineva a disparut, am ramas doar eu insami, ca fiinta, asa cum numai Dumnezeu ne face sa devenim. Singuri venim pe lume, iar cu ajutorul celui pe care il iubim nebuneste, invatam sa murim, el ne rupe cu brutalitate spinii rautatii, egoismului si mandriei, si tot singuri plecam din aceasta lume. Biciuirea pe care iubitul o aplica personalitatii tale, caracterului tau, iti ucide si ultima farama de mandrie si ultima picatura de trufie; si te face moale, ca plastilina. Un obiect Mort. 

Iar apoi incepe sa te modeleze, sa taie bucati din tine, sa te rasuceasca si sa te impleteasca, sa te calce in picioare pana te intinde in foi subtiri, in fire, si sa te plieze si sa realizeze orice vrea din tine... doar esti un obiect mort... o forma de energie statica, ce se transforma in functie de talentul de modelator de suflete al maestrului pe care il iubesti. Fluxul transformarii tale este acelasi din frumoasa piesa de teatru, Imblanzirea scorpiei... Intai te indragostesti, apoi... devii furios, apoi incepi sa fii “biciuit”... apoi urli de durere... urletele sunt ingrozitoare, ele sunt urlete ale mortii, ale mortii egoului, ale mortii personalitatii cultivate in tine de-a lungul anilor, apoi... oftezi si mori... si ajungi sa zambesti intrebandu-te: Oare cum de ai invatat sa mori?

Prajitura “Apocalipsa”


Ma dau jos la Universitate si intru intr-un magazin de electrocasnice. Pe toate televizoarele ruleaza sfarsitul lumii, normal. Angajatii casca ochii pe ecrane, si cand aplauda savantii, semn ca experimentul a reusit, suspina fericiti. Mai ca le vine sa dea si ei din palme. “A reusit?”, intreb timid. “Da, domne', totul e computerizat, e sub control. A fost mai inainte aici o ignoranta care si-a facut cruce. Cu ce va servim?”. “Nu, am intrat numai sa apuc cate ceva din experiment”. Aflu ca zeci de oameni au facut acelasi lucru. “La un moment dat erau peste 20 de bucati. Na, e de interes, oamenii se tem, ca n-au informatie”. Ma scurg afara si intru intr-o cofetarie. Domnita e cu o mana pe casa de marcat si cu alta pe telecomanda. Sa n-o prinda seful ca e cu mintea aiurea. “Mi-a frecat ridichea ca de ce sta televizorul pe Realitatea in loc sa vand. S-a luat si de fetele de la bucatarie, ca le-a spus sa faca prajituri in forma de ciuperca (ciuperca atomica, ma gandesc) si au uitat de la atata agitatie si stres saracele de ele. 


Ce fac astia, vine Apocalipsa?”. Nu, nu vine chiar acu. Dumnezeu, saracutul! Ajung pe strada Colentina, colt cu Turmelor, vad biserica si imi vine o idee. Inauntru e racoare, dar nu de aia e plina. Dupa o cruce mare, facuta fara graba, ma infing la 20 de centimetri de doua crestine care vorbesc in soapta, si-mi lungesc urechile. “Ca ne pazeste Dumnezeu de belea, asculta-ma pe mine, nu lasa El, saracutul, sa pierim, or sa-i arza pe aia Necuratu, Doamne-iarta-ma, dar nu pot sa nu spun”. “Spun aia ca masina nu aduce sfarsitul lumii, ci ne ajuta sa o intelegem. Nu princep nimic, dar nu degeaba au dat aia la televizor toata ziua”. Ma duc in fata, si nu gasesc nici un televizor. Ignorantul de preot habar n-are ca vine sfarsitul lumii. O icoana se uita la mine pana-n' oase. Imi fac cruce. De data asta, pe bune. Seara se insinueaza printre umbre, si ma pierd printre ele. Daca sfarsitul lumii e aproape, inseamna ca sta pe undeva pitit.

Plictiseala de Weekend


Din motive personale, ca sa le zic asa, de cateva zile, ma-ncearca o stare de plictiseala (asta cand nu-i vorba de starea de nervozitate si frustrare) de-mi vine sa-mi fac bagajul si sa ma duc unde n-am fost. Aveam un amarat de joc la care ma chinuiam de vreo 3 luni sa-l termin "Emperor - Rise of the Middle Kingdom" pentru cine-i curios, ca n-am prea stat mult de el. L-am terminat si p-ala. Cascam ochii la coreeni cand mai aveam ceva timp, dar terminat-am si cu Jumong si cu Dong Yi, urmeaza "Kingdom of the wind", dar il mai las putin. Aveam destula dezordine prin HDD, dar am rezolvat si cu asta (cine ma cunoaste si-a vazut ce am prin calculator, stie cat de organizate imi sunt chestiile in HDD). Muzica este unde trebuie, pozele la locul lor, si tot asa. Practic, crap de plictiseala, ca sa nu mai zic de faptul ca si la servici situatia nu e mai roz. Eh, azi, pentru ca n-am avut ce face, m-am apucat sa ma uit dupa ultimul episod din RObotzi, ba chiar mi-am descarcat toate episoadele ca sa le am in calculator pe viitor (sa nu mai fiu nevoit sa dau cu search dupa ele) si, mi-am adus aminte de gloata de idioti care se uita la miniserialul asta si rad ca prostii la injuraturi, "Hahaha, ie-te ba, ce injura aia! Ce injuraturi au! Genial, sa-mi baaag p***!". Asa tare ce ma enerveaza aia, de nu-i adevarat! In loc sa caste ochisoru' la umorul fin si la felul cum lovesc si ating ei problemutele societatii noastre!

Nu Crapam, ca Trebuie Platita Autostrada


Ma opresc la Judecatorie, unde trebuia sa-i las unui amic un dosar. Bat coridoarele pana mi se umfla picioarele si pana la urma il sun. Era intr-un birou cu trei colegi, in fata televizorului. “Auzi, aia au avut aseara mici probleme electrice, au uitat sa puna acceleratorul in priza, sau n-au impamantare”. Dr. Costin se strica de ras, ailalti sunt deja sub mese. “Bai, dar n-aveti cauze azi?” Le amanasera, ca se transmitea sfarsitul lumii. “Si cu nenorocitii aia cum ramane?”. “Lasa, ba, ca au termen peste doua saptamani, deci ti-i clar ca nu ne inghite gaura neagra, nu?”. Bine, dar zic unii ca fenomenul care incepe odata cu accelerarea va continua, si peste cativa ani ne ducem dracului. Zic si mayasii ca o sa crapam pe 23 decembrie. “Crapam pe dracu! Pai avem sa le platim la americani autostrada si in 2013 incepe ailalta, pe coridorul IV paneuropean”, conchide dr. Costin. Dar ceva baza teoretica are, ca sa spuna ca faza cu aceleratorul e o gogorita? N-are, dar are o baza spirituala: “Nu ne lasa Dumnezeu sa pierim, ca suntem tare prosti. Si se distreaza in fiecare zi uitandu-se la noi, ar ramane fara spectacol“.

Tratamentul cu Toxina Botulinica


Toxina botulinica sau pe scurt Botox, este folosita de foarte mult timp in scopuri medicale producand efecte spectaculoase si avand reactii adverse minime. Daca nu stiati, toxina botulinica, este o proteina produsa de bacteria Clostridium Botulinum. Aceasta produce 7 tipuri de bacterii, insa numai doua sunt folosite in scopuri medicinale: cea de tipul A si B. Intregul tratament de intinerire facială cu toxina botulinică reprezintă una din cele mai sigure metode, fiind neinvazivă, rapidă şi eficientă , destinata corectarii ridurilor fetei şi a gâtului. De asemenea,  daca este folosita in doze mici se dovedeste a fi foarte benefica in tratarea transpiratiei axilare excesive, strabism, inchiderea puternica si necontrolata a pleoapelor. Dr. Ileana Boiangiu, medic primar chirurgie plastica, recomanda folosirea toxinei botulinice ca tratament cu efect temporar de atenuare a ridurilor de la nivelul fruntii, ridurilor de la coada ochiului si ridurilor din regiunea laterala a nasului (numite si riduri de iepure). Tratamentul cu Botox are ca scop limitarea sau normalizarea unor anumite grupe musculare faciale.

De asemenea, In momentul in care, va hotarati sa urmati un astfel de tratament, Dr. Boiangiu va sfatuieste sa fiti extrem de constiente de posibilele reactii adverse care pot aparea si de toate contraindicatiile. In primul rand, nu trebuie sa apelati la toxina botulinica daca sunteti insarcinata sau alaptati. Nu este recomandata injectarea cu Botox persoanelor cu tulburari psihice, persoanelor cu boli neurologice, cu afectiuni neuromusculare si celor cu tulburari date de anumite formatiuni tumorale cerebrale. In ceea ce priveste efectele adverse, medicii specialisti enumera sangerarea usoara sau riscul de infectie (ca la majoritatea injectiilor), dureri de cap minore, mici echimoze la locul injectarii, înroşiri si senzatie anormala la nivelul fetei, disconfort ce poate dura cateva zile. Efectele nu apar imediat ci la cateva zile dupa tratament si dureaza in medie de la trei la patru luni. Aceasta schimbare se instaleaza diferentiat de la caz la caz, fiind modificata dupa varsta si sex. Evaluarea corecta se efectueaza dupa 7-14 zile, efectuand fotografii de control inainte si dupa tratament.  Efectele toxinei botulinice debuteaza in 2-14 zile dupa injectare si dureaza aproximativ trei, patru luni, motiv pentru care este necesara reinjectarea o data la 4-6 luni.

Tratamentul consta in injectarea unei cantitati de ser, cu ajutorul unor ace extrem de fine, la nivelul ridurilor de pe frunte si gat, precum si cele din coltul ochiului ale persoanelor cu varste cuprinse intre 18 si 65 de ani. Nu este nevoie de anestezie,  intrucat durererea este minora si nu ridica probleme in ceea ce priveste recuperarea. Dupa tratament veti putea pleca neinsotiti sau chiar conduce o masina. Pentru obţinerea unor rezultate estetice superioare se recomandă în general combinarea tratamentului cu toxina botulinică cu un tratament de umplere e ridurilor şi un tratament de rehidratare generală a feţei şi decolteului. Tratementul cu toxina botulinica reprezintă cea mai solicitată intervenţie estetică nonchirurgicală, fiind cel mai de succes procedeu pentru combaterea semnelor precoce de îmbătrânire facială. De asemenea, acesta operatie estetica este o interventie sigura, eficienta si accesibila, la care apeleaza din ce in ce mai multe persoane, femei si barbati, care isi doresc un aspect mai relaxat al fetei,  fiind una din metodele care au revoluţionat medicina în general şi cea estetică în special.

Doi


Doua fete lipite de un geam in noapte. Asta cred ca suntem. Fiecare intr-un alt colt de tara, fiecare avand sub priviri un alt oras ce se grabeste la culcare poate, amandoi avand un fundal sonor ce ne invadeaza timpanele, o alta camera ce ne tine loc de casa. Totul in jur e diferint, 2 perceptii si conceptii total opuse. Privirile sunt atintite undeva in zare... Poate ca gandurile li se incruciseaza , sau poate gandul zboara unul catre altul, fara ca celalalt sa stie. Clipa e a lor, le aduna amalgamul de ganduri, le macina grijile, le fura toate problemele cu care se confrunta cei doi lipiţi de geam. Lumea de afara nici nu ii vede, toti trec pe strada in viteza lor nebuna fara sa le pese, fara sa-i observe pe cei doi nebuni lipiti de geam, inchisi in cochilia lor, purtand mirosul ceiluilalt, purtant in ochi zambetul si pe umeri povara intrebarilor ce-i mistuie in fiecare secunda. 2 povesti ce inca nu si-au gasit locul, 2 povesti care asteapta sa devina una. Ii desparte acum doar o clipa. Chiar daca clipa este oriunde, nu e inca momentul lor, asa ca suspina, aburind geamul si desenand pe el orice le dicteaza degetele, geam care ii protejeaza de frigul ce se dezlantuie afara, dar care ii poarta pe aripile lui unul catre celalat... mirosul, zambetele, rasul si sarutul. Ea ridica mobilul, tasteaza numarul lui si totusi nu poate apasa inca tasta call. Nu-l poate suna, sta si se uita in gol, asteptand. Ii e frica desi stie ca frica iie cel mai mare dusman, se gandeste ca poate nu e inca momentul oportun desi nici nu crede in asa ceva, e doar inca o scuza. El, se aseaza in fata calculatorului si priveste pentru un moment in gol, prin monitor. Orasul e inca acolo, dupa geam. Mintea lui e departe, catre ea. Priveste in lista de messenger si se simte singur desi lista e aproape full, pentru el e goala, ea nu este acolo. Deschide ferestra ei dar nu lasa mesajul offline la care sa gandea, si el se abtine... poate de frica, poate nu vrea, poate nu stie. Si totusi ea trimite un sms, el raspunde, amandoi incep sa zambeasca, merg la geam, il deschid, si se ambandoneaza vantului care ii apropie. Aduce aceea clipa in acel moment. Le-o aduce lor. Cateva cuvinte intr-un mesaj, si pentru ei inseamna un univers. Din doi devin unul, o singura entitate.

Viziuni


Si daca maine se inchid toate usile, primavara se termina si vara trece ca un fum. Te trezesti speriat in mijloc de octobrie, infruntand curajos vantul cu o umbrela ce pare parasita de puteri. Probabil ca n-am sa-ti spun de ce am sentimentul ca asa se va intampla. Nu-i pesimism, nici realism... nici unul dintre cuvintele alea complicate care de fapt vor sa-ti creeze impresia ca n-am altceva mai bun de facut decat sa-ti scriu despre vremuri de demult si ceasuri pierdute aiurea. Un exercitiu simplu: inchide ochii si indreapta capul spre soare. Ciudat, nu? Sa stii ca soarele e undeva acolo, te priveste de departe si-ti incalzeste hainele, sufletul si zilele. Ca o sa apuna, ca sa rasara din nou, in fiecare zi facand ce stie el mai bine: sa lumineze, indiferent daca e privirea unui copil care se uita la un serial de desene animate sau o ora nefericita. Ca face asta pentru toti, ca le alunga ploile si starneste un zambet, ca in fiecare colt al lumii se inalta la fel. Ca apara pui fragili de oameni ce se joaca.
Cel putin mie mi se intampla des sa-mi aminteasca de zile de vara. Stii tu, perioada cand apa nu-i niciodata indeajuns de multa sau de rece. Cand ploua cald si tare, si totusi soarele e tot acolo, asteptand un nor prapadit sa-si faca numarul. Atunci cand stai noptile la geam, doar pentru ca ti-ai propus sa numeri stelele. Cand nimeni nu-ti canta mai frumos ca un greier, taraind pe infundate, facandu-te sa-i simti lacrimile. Cand nimeni nu te poate deprima, cand totul e bine pentru ca trebuie sa fie bine. Cand e vacanta. Cand pierzi noptile cu prietenii uitandu-te la filme si va napadesc lacrimile la o scena trista sau o comedie buna. Cand iti aduci aminte de vremea cand aveai o minge si erai fericit. E departe si-ti starneste indoieli, incepand sa-ti pierzi increderea in raze divine si in calduri ceresti. Cum sa-ti fie aproape daca reuseste sa sfideze atatea ferestre? E si normal sa-l simti... acolo. Dar deschizi ochii... si realizezi ca n-a fost niciodata decat dincolo de pleoapele tale.