Sa iubesti lumea intreaga dupa ce ai revarsat compasiune, transformand-o cu actiunile tale sau cu potentialul ajutat de tine, este sa iubesti lumea dupa ce te-ai unit cu ea in prealabil. Iubirea atinsa dupa compasiune nu e o iubire detasata, nici rece si nici neutra. Ea te indeamna sa zambesti, sa actionezi, sa lupti, sa transformi. Iubirea venita dupa compasiune e plina de intelegerea situatiilor, caci ai trecut pe acolo, cel putin ajutand. Iubirea dupa compasiune nu e izolare, nici macar a identitatii tale de omenire, esti una cu omenirea, desi esti una cu universul si parca ai ramane ceva timp pe acolo. Dar esti oriunde vrei, cand vrei, iar asta nu-ti altereaza in nici un fel echilibrul. E un echilibru plin de potential transformator, bucuria care te face plin de avant. Pacea interioara este doar prima treapta. Restul e viata, actiune, perceptie, intelegere, patrundere cu gandul si primire a tuturor acestora inapoi.
Iubirea este superba cand te plimbi prin viata ca prin gradina stelelor, ca o cometa aleasa ce-si stie drumul si si-l doreste. Iubirea te inalta la stele si se bucura alaturi de ele intr-un periplu ancestral de uniuni angelice. Iubirea te face una cu ingerii, te cheama inspre Cer si te poarta pe cararile universului. Dar ce te faci cand te uiti in jur si in loc de stele vezi lacrimi? Cand oamenii nu stiu a numi nici speranta, nici disperarea. Ei nu mai stiu a numi nimic, caci nu mai au putere. Problemele personale ii coplesesc, iar daca nu au probleme cu ei insisi, problemele familiei ii coplesesc, iar daca familia traieste in armonie, problemele prietenilor ii intristeaza, iar daca prietenii sunt fericiti, problemele comunitatii le atrage atentia, iar daca comunitatea e in stare buna problemele planetei ii coplesesc.
No comments:
Post a Comment