Jurnalul Sfarsitului de Decembrie


Febra, din nou. Stau scufundata in saltea, capabila doar de miscari mici si de somnuri intrerupte. Visez pasari uriase si fantastice sau imi admir venele albastre si umflate ale mainii. Acum cateva zile, la Sibiu, ma jucam cu scoica primita de la Ralu. O asezam pe inelarul mainii drepte si, frematand de ras febril amestecat cu lacrimi, ma ploconeam in fata unui zvelt colonist sau explorator din Africa (exact asa arata degetul meu impodobit cu palaria-scoica), doctor livingstone, I presume, ce altceva era sa zic, asta zice toata lumea, iar Ralu ma privea incercand sa-si ascunda zambetul usor ingrijorat. Camera lui Ralu este cea mai primitoare, iar familia ei cea mai calda familie pe care o cunosc. De revelion m-am intalnit cu oameni frumosi. Inseamna ca tot anul... La Brasov nimicuri lenese, frecusuri nesemnificative cu ai mei, mama care prea rar mai stie sa se bucure, tata care nu-si gaseste locul intre patru pereti, si se taraste de colo-colo... 


Cu oftaturi prelungi si taceri pline sau ne citeste povesti, mie si lui mama, apoi eu, apatica pana la topire, cu gandurile aiurea, la  acumularile periculoase care vor rabufni in curand, la dorintele care se slefuiesc acum si-mi intarata noptile. La radio paradise se aude vocea lui Vedder cantand given to fly. Am terminat jurnalul lui pavese si am ramas cu tristete in suflet. Ma duc sa dorm. Sau sa desenez o cartita fermecata. Am impresia ca jurnalul acesta al meu este cea mai comoda forma de a scrie: justifica poticniri, abateri de la o forma oarecare, se sustine tocmai printr-o continuitate si o ritmicitate care in sine nu reprezinta prea mult, dar care par a unifica niste ganduri razlete si fara valoare, sau niste imagini care, daca nu ar fi legate in mintea cititorului de alte imagini anterioare, ar pali aproape instantaneu.

1 comment: