Am zis de atâtea ori ca renunt la tigari încât am renuntat la mine în ultima instanta. Imagini colorate din cel ce am fost cândva îmi revin în minte, acum când nimic nu e la locului sau. E un haos artistic înauntrul meu încât ma simt ca un artist mizer, caruia i-au disparut sentimentele din bolul de sticla ca si floricelele de popcorn, în timp ce ea, înfometata, privea atenta la televizor. Si-a înfipt mâna în sufletul meu, a umplut-o pâna la refuz, în urma cazând câteva neimportante pentru ea, apoi le-a înghitit cu atâta nepasare desi ar fi trebuit sa le simta gustul pe limba sa aspra. De atunci, eu nu pot face altceva decât sa ranesc involuntar pe altii, asta pentru ca, spun unii, ma încapatânez sa cred ca am ramas fara inima. Mi-am abandonat inima în bratele ei si nu am mai fost capabil sa o iau înapoi când ea s-a avântat spre un alt drum. Asta se întâmpla când îti permiti sa vezi lumea colorata, adulmeci atâtea culori încât negrul apare de la sine si îti fura claritatea. Ea, pentru un om ca mine, a devenit înca de pe atunci insuficienta pentru inima mea veche. Am gresit de prea multe ori, chiar daca ea nu stie toate locurile pe unde mi-am azvârlit trupul... de artist. Acum am sa jur ca nu am înselat-o, asa consider, iar voi, prieteni buni ce-mi sunteti ar trebui sa ma credeti. Liniste! Precum ziceam, am ramas fara sentimente...
Am ramas fara inima, fara un rost în acest oras ai carui cladiri s-au ofilit, devenind mort. De aceea plec! Da! Am decis chiar azi noapte, în timp ce stropii de ploaie se prelingeau pe geamul camerei mele albastre, iar trupul meu era asteptat de altcineva neimportant. Am stat ore bune schitându-mi un viitor mai bun, dar ori de câte ori voiam sa adaug mâna ei lânga a mea, disparea de îndata, rapusa de trecutul ce i l-am oferit. Eh, sa zicem ca ne certam des, culori contradictorii, ea alimentându-se apoi cu nervii ce mi provoca când bolul de sticla si-a pierdut vizibil din consistenta. Oricum, ziceam ca plec pentru ca altceva (altcineva) nu îmi da motive sa ramân. Ca un las, recunosc, aleg calea cea mai usoara si plec. Nu mai vreau sa caut explicatii la întrebari legate de vinovatie sau alte lucruri, am sa las timpul sa ne spele ranile. Eu nu vreau sa mai am regrete pentru niste tablouri, astazi mânjite oribil de praf, si niste piese a caror acorduri le-am lasat împrastiate pe biroul de acasa. Predau stafeta comediantului ce îsi repeta replicile seci rânjiind foarte ciudat în oglinda. Spectacolul trebuie sa continue, dar, fie vorba între noi, e destul de penal tipul. Îmi iau pensulele si acuarelele, cu care v-am desenat prezentul meu, chitara si microfonul, cu care v-am cântat balada vietii celui ce acum se ridica si pleaca de pe scena acestui teatru. Ramâneti cu bine, dragii mei prieteni...
No comments:
Post a Comment