Povestiri de Iarna

In mijlocul lunii ianuarie tin fereastra deschisa. Poate ca sunt 5 grade afara insa am nevoie de ceva cu minus. Vodka rece cu lapte. Sigur nu asta e solutia insa imi da senzatia de usoara relaxare a neuronilor. Ca sa termin cu descrierea de inceput, afara se mai aud frunze pe care le deranjeaza vantul, ceva pasi de noapte, sunet de oras in departare si gandurile mele. Iar pisica ma tot roaga sa ne uitam pe www.desene-animate.biz, dar pentru ca sunt absenta, se incolaceste in cutia in care au fost acuarelele. Povestea asta este simpla insa mie imi place sa o complic. Tara asta in care m-am nascut are forma unui peste care a iesit din mare si se zbate pe uscat de cand s-a desprins de lume. Se sufoca incet, incet, iar noi o ajutam sa moara mai repede. Ca sa nu o mai vedem suferind ne-am gandit sa o vindem pe bucati pentru a nu ne mai simti responsabili de biata muribunda. Ceilalti sunt bucurosi sa stoarca ultima forma de viata din ea, deasupra lor. Stau cu gurile larg deschise si parca nu se mai satura. Incredibil ce stomac imens au! Cativa oameni din Tara Pestelui, nemultumiti de aceasta veche situatie care se agraveaza, se arunca pe vene si scandeaza. Inoata impotriva curentului, in sangele care incepe sa se inchege si sa-i inghita, sa-i pietrifice. Am inchis geamul, iar luna pare mult prea departe. O las acolo si ma intorc aici langa voi, pe scaunul cu lipsa de idei. Introvertit si succinct dezic, nu e de dragoste. Si totul sta acolo in spatele ideii de text. De cum am pus mana pe tastatura am stiut asta. Dar o sa neg in continuare.